De la ProSport.ro

Am uitat deja că, până la urmă, a fost totuşi finala CFR-ului, modelul de mercenariat pe care, de doi ani, mai toţi încearcă să-l copieze şi nu le iese mai deloc. Am uitat deja că a fost finala lui Culio, Deac, Dani, Mureşan sau Tony, cu un cap peste parteneri, fără să se ridice pe vârfuri ca premierul în pozele de grup. Nimeni n-a mai avut nici ochi, nici chef pentru fosta şi actuala deţinătoare a Cupei pentru că timişorenii au furat finala.

Stânjenit, Mircea Lucescu se mai felicita o dată că nu s-a întors în balamucul ăsta. Călăii, închipuiţi ori nu, şi victimele care-şi făceau dreptate cum le tăia capul se amestecaseră într-atât încât nu mai ştiai care sunt unii şi care ceilalţi. Nu-i mai deosebea nimeni. Chipul lui Mircea Sandu, omul negru după polişti, se multiplicase de sute de ori în galeria bănăţeană.

Prin comparaţie cu ce însemnau familia Agnelli şi Juventus pentru Europa, Marian Iancu e un purice. Cât era Juve de colos continental, Agnelii n-a comandat retragerea de la festivitatea de premiere după o finală C1 marcată de o gravă eroare de arbitraj, care-l scosese din minţi pe Platini, gata să-l strângă de gât pe Nicu Rainea. Juve a băut cupa amărăciunii şi şi-a strigat nedreptatea doar de a doua zi.

Bucur şi Karamianii au ratat o finală, dar Iancu a pierdut chiar două şi acum îşi duce povara de a fi confundat cu Mircea Sandu, călăul.