Se ia una bucată erou care suferă de amnezie şi de ceva abilităţi supraomeneşti, se presară zombi şi armată pe deasupra şi amestecul se pune într-un New York din viitorul apropiat. Se lasă la foc mic circa treizeci de minute. Rezultatul: Prototype.

Povestea începe într-o manieră relativ simplă, Alex Mercer -personajul principal- se trezeşte cu o amnezie groaznică şi cu câteva abilităţi dobândite peste noapte. Jocul va evolua relativ liniar şi, deşi ne sunt promise peste 200 de ţinte care ne vor ajuta să aflăm cât mai multe despre ce s-a întâmplat, firul narativ nu va fi influenţat de numărul de victime pe care Alex la va face. Finalul şi informaţiile vor fi aceleaşi, primite prin intermediul unor scurte flash-back-uri, fiecare reprezentând mici bucăţele din marele puzzle. Scopul întregului joc este de a afla cât mai multe răspunsuri pentru o întrebare simplă: Ce s-a întâmplat cu Alex Mercer?

Dacă avem în vedere că jocul este un sand-box, este şi normal să fie pus accentul pe modul în care Alex se mişcă prin oraş. Ei bine, se pare că acesta va putea să alerge şi să se urce pe tot ce îi apare în drum, producătorul prezentând acest fapt ca fiind o forma de parkour. Nici de departe, în opinia mea, ci pur şi simplu un mod de mişcare foarte asemănător cu cel din Prince of Persia. De asemenea, eroul nostru se poate transforma într-un titan de piatră, iar fuga printre maşinile prinse în ambuteiaj devine o joacă. Şi nu în ultimul rând, Alex poate să fure cam orice doreşte sufleţelul lui, începând cu taxiuri şi terminând cu tancuri şi elicoptere. Problematică ar putea fi doar menţinerea unei traiectorii cât mai fluide, fără a lovi toate obstacolele, şi nicidecum imposibilitatea de a ajunge într-un loc anume.